Mulţi dintre prietenii mei mai în vârstă decât mine au un sfat sau mai bine zis o sugestie… în comun: nu lua viaţa prea în serios. Iată o propoziţie care rezumă foarte scurt o filosofie simplă de viaţă pe care majoritatea am uitat-o.
N-o să insist pe tema asta decat cu două exemple… ironice, care demonstrează că ne luăm prea în serios prin ilaritatea lor… uitându-ne la viaţa noastră pe Pământ în ansamblu, din contra, ar trebui să ne apuce râsul.
Avocaţii… când pledează într-un proces, şi interoghează martorii şi alţi implicaţi, şi cel al apărării, şi cel al acuzării, îl zăpăcesc pe respectivul punându-i întrebări de genul: “îţi place îngheţata cu aromă de vanilie ?” sau o întrebare care ţine de conjunctura faptului judecat, moment în care te întrebi ce fel va fi interpretat răspunsul tău şi cum ar trebui să răspunzi, neavând de ales decât între “da” şi “nu”… bineînţeles, răspunsul depinde de care parte a baricadei şi-a permis un avocat mai bun, aşa că sinceritatea nu e întotdeauna alegerea potrivită.
Psihologii pe de altă parte, la un test care ar trebui să releve sănătatea psihică, te întreabă “ce-ţi trece prin minte când te gândeşti la cerul înnorat ?” sau o întrebare legată de viaţa personală la care trebuie să ai la fel de multă grija ce răspunzi… va fi interpretat, in funcţie de contextul problemei, aşa că sinceritatea nu e întotdeauna alegerea cea mai potrivită.
Dacă unele din cele mai respectate meserii din care se face carieră au ajuns exagerate şi nu mai tratează adevărul, care din faptele noastre de zi cu zi mai au vreo însemnătate şi vreo seriozitate în ele? Ce lucruri din cele pe care le facem în mod normal mai sunt “importante” ?
Sau ne ocupăm timpul cu nimicuri care au devenit mai importante decât sâ ne trăim viaţa în sine ? Nu e absurd să petreci mai mult timp cu lucruri care ţin de serviciu, făcându-ţi griji că situaţia materială ar putea fi mai bună, decât timpul petrecut cu familia ? Să refuzi invitaţia la bere a prietenilor mereu. Să nu ieşi în natură. Să ajungă partenera ta să te întrebe dacă vrei să ieşiţi iar tu sa fii ocupat la calculator.
Ca şi cum pe unii i-ar satisface munca, cărţile sau jocurile în egală măsură.
recunosc ca o sa fiu subiectiva, pentru ca voi fi sunt psiholoaga in devenire, ce ai spus despre psihologi nu e formulat chiar asa cum probabil ai gandit. psihologul nu e the bad guy niciodata, dimpotriva….daca e sa vb despre psihologi care au ca si clienti/pacienti oameni carora le solicita ajutorul, nu le pot cere sa spuna decat adevarul , pentru a-i putea ajuta. daca ar raspunde doar de fatada, ca sa pice bine in ochii psihologului, atunci degeaba au cerut ajutorul lui. daca vrei cineva sa te ajute, nu il minti pentru ca nu te poate ajuta. acum daca te-ai referit la psihologii care au de-a face cu psihologia judiciara, acolo e altceva, darin esenta tot aia e, tot adevarul tre sa spui, ca altfel risti sa intri in inchisoare sau sa iti incurci viata, e clar ca tre sa spui adevarul unui psiholog daca iti pune intrebari…..
….e in interesul fiecarui om care cere ajutorul unui psiholog, sau e obligat prin lege sa raspunda intrebarilor unui psholog. dar daca stai sa iei viata in serios prea tare, vei fi prea stresat.
)))
iar avocatii sincer nu imi place…..dar asta e serviciul si datoria lor morala sa faca, la fel si avocatul nu e te bad guy…..intr-adevar tre sa ai mare grija ce spui dar atentie cui ii spui!
Da, nu am vrut sa fac din meseriile de mai sus diavolul, doar am vrut sa scot in evidenta ca niste meserii asa de “la moda” (oferta mica de angajare in aceste meserii raportat la cerere/numarul de absolventi) au dus prea departe lucrurile… am evoluat si ne-am dezvoltat pana acolo incat ne analizam prea mult propriile ganduri si propriul comportament, in loc sa traim pur si simplu si sa ne bucuram de viata. E inca o absurditate, se investeste prea mult in asta, e ca si cum ai sta de vorba cu cineva despre ce ati stat de vorba mai devreme si de ce. Nu zic ca e inutil, dar e prea mult, nu mai e natural. Mie meseriile de genul asta mi se par cele mai urate, ca si cele ale gardienilor inchisorilor sau celor care trebuie sa-i observe pe altii in general. In situatii de genul asta dispare echilibrul, ne luam prea in serios, nu mai putem rade de noi insine. Nu spun ca sunt meserii inutile, nu e locul meu sa afirm ceva atat de absolut.