Aparenţele… înşeală!

Adevăr – iată un cuvânt des folosit! Ce e adevărul ?

Simplu, adevărul reprezintă realitatea. Dar ce relevanţă are realitatea, dacă fiecare o percepem într-un mod diferit ? Sigur, în parte, realitatea percepută va fi conformă cu adevărul şi în parte nu.

Atunci valoarea de adevăr a ceea ce susţinem este amibiguă. Adică, putem fi sinceri, iar ceea ce exprimăm să nu fie adevărat. Caz în care, cât de relevant mai este adevărul ?

Un răspuns de bun simţ ar fi că realitatea este oricum mai relevantă, reprezentând agentul activ, care acţionează si afectează totul. Dar cum putem dovedi asta ?

Părerea mea e că adevărul este esenţa lucrurilor. Atunci, aparenţele nu sunt decât reacţii la adevăr, şi fără adevăr n-ar avea nici o valoare. Le-am putea compara cu întunericul. Lumina este o energie, o realitate; iar întunericul este doar lipsa luminii – este şi el real, dar nu este de sine stătător.

Dar dacă adevărul este gol ? Şi atunci, sunt aparenţele de fapt totul ? Invers, ar putea fi materia (sau atomii, etc.) o aparenţă ? Dacă da, ce relevanţă mai are adevărul ?

Dacă las absolutismele deoparte, iau în calcul şi posibilitatea ca orice adevăr să fie incomplet şi să ascundă un adevar mai mare (şi “orice” e un absolutism totuşi).

În această imagine se observă o siluetă feminină printre copaci. Dar chiar dacă practic ar avea sens să fie o gagică acolo, e posibil să existe doar în imaginaţia noastră. Oricum ar fi, nu avem nici o dovadă.

The Druid's Dream

The Druid's Dream


Like Be the first one who likes this post!

2 comments on “Aparenţele… înşeală!

Lasă un răspuns