Oare dacă instituţii precum statul sau religia ar abandona reguli care ne suprimă instinctele naturale, animalice, precum incestul, crima, furtul, şi celelalte precauţii, am trăi într’adevăr într-o lume mai buna ?
Pe de o parte, poate că nu, că şi aşa e lumea plină de balauri, şi nu ar fi o lume prea diferită oricum… doar mai imediată şi mai vizibilă.
Pe de altă parte, poate că da, poate că acceptarea faptului că instinctele fac parte din noi ne-ar elibera de stressul provocat de conflictul ăsta dintre ceea ce simţim, ceea ce gândim, şi ceea ce suntem învăţati să facem.
Poate că e înca o aparenţă care înşeală, şi dacă violenţa ar fi permisă sau chiar incurajată (adica, să fie comercializată cumva), de fapt această transparenţă ne-ar motiva să trăim, să fim un agent activ cu o influenţă mai mare în cursul propriilor noastre vieţi, iar asumarea riscurilor ar fi la ordinea zilei.
nu e nici un pic de disperare
poate că mi se pare
da’ nimic nu mai doare
toata lumea e in aşteptare
E evident că nu ne e destinat să fim o rasă pur intelectuală/spirituală şi probabil că oricum n’ar ajuta nimănui prea mult dacă am fi. Dacă nu cunoaştem un motiv pentru care să existam ca rasa, măcar să fim utili dintr-un punct de vedere.. dar mi se pare că nu suntem, nici macar nouă, ci din contra.
Natura umană parcă a devenit o natură statică, excesiv de precaută, sau sper că doar mi se pare mie şi e o generalizare exagerată.
omul redus la ideea de baza ar face concurenta chiar si celor mai feroce animale desi la scara existentialista suntem poate chiar mai prejos decat majoritatea speciilor din regnul animal..suntem singura specie ce tine cont de rase,suntem singura specie ce isi distruge singura habitatul si mediul in care traieste…intelectualismul de care vorbesti si care se vrea a fi caracteristica decisiva intre deosebirea noastra de celelalte specii nu reprezinta decat unelta ce ne aduce moartea cu fiecare pas al evolutiei..statul,religia,ca idee fundamentala nu fac decat sa impuna anumite standarde astfel creand un tipar bine definit dupa care ne traim viata..insa cu trecerea timpului anumite aspecte devin tot mai sterse si astfel apar gaurile din sablon(crima,violenta,minciuna),,odata cu evolutia umana omul a devenit tot mai inconstient de aceste aspecte totul petrecanduse la nivel de subconstient manifestanduse reflez ceea ce inca odata dovedeste greseala fatala din proiectarea caracterului uman.
Suntem o rasa intelectuala dar deloc pura.
De mici suntem invatati “ce se cuvine” si restul vietii devine o permanenta contradictie intre ceea ce simtim si ceea ce “trebuie” sa simtim.
Poti recunoaste o reprimare trimisa adanc in inconstient dupa intensitatea cu care omul reactioneaza in situatiile limita sau cand nevoile vitale ii sunt in pericol. Constientizarea faptului ca esti si animal si acceptarea sau refuzul unui asemenea comportament, iti poate da un oarece confort dar tot nu-ti rezolva, sau mai bine zis nu-ti dizolva dualitatea. Si in fine, mai exista si o a treia posibilitate in care ajungi la o cunoastere transcedentala si ti-ai rezolvat total problema.
Practic, in afara de cativa iluminati si-un fiul al Domnului care se prespune ca au atins acest nivel, noi, ceilalti pare doar ca ne straduim sa ne urcam si car si in caruta si in teleguta.
Raman totusi la opinia ca intr-o lume perfect armonizata cred ca ne-am urca pe pereti de plictiseala. Parerea mea.
O lume perfect armonizata nu reprezinta decat o utopie..utopie din care sincer,nu as vrea sa fac parte…societatile utopice in teorie reprezinta dorinta de perfectiune..insa istoria ne-a demonstrat ca acest tipuri de societati sunt defecte din baza..exemple directe ar fi regimurile de tip totalitar,comunismul,fascismul,nazismul..toate au plecat de la un concept utopic de egalitate intre membri..insa aici intervine factorul uman,factorul decisiv de altfel,coruptie,minciuna,crima,violenta..poti incerca sa limitezi si sa maschezi aceste atribute,insa asta nu inseamna ca vor disparea definitiv..ele vor ramane adanc inradacinate in subconstientul uman,,nimenu nu este pur,absolut nimeni..
Insa eu unul prefer sa traiesc in aceasta societate viciata decat intr-o utopie
De acord cu cele scrise de tine. Chiar si preferinta pentru traiul in lumea imperfecta in locul utopiei. Cu toate astea nu pot nega evidenta unor intamplari care dau macar o sclipire a armoniei. Ca exista momente perfecte in care lumea este exact asa cum trebuie sa fie, si, culmea, ma include si pe mine in ea.
Sau… poate este doar o iluzie personala foarte bine pusa la punct pana viata revine si-mi mai da un branci sa ma trezesc.
sa stii ca nu e doar o iluzie..astfel de momente sunt mereu binevenite insa trebuie sa stim sa definitivam in mod realist barierele dintre fictiune si realitate asa cum nu poate fi foc fara aer la fel nu poate fi nici fictiune fara realitate..toate trairile frumoasa,toate momentele in care datorita euforiei tindem sa uitam cand sa punem stop,,toate acestea au la baza un sambure de realitate..insa in fond..zic ca nimic nu conteaza,,cu atat mai putin parerile celor din jur atat timp cat noi suntem fericiti,chiar si pentru cateva clipe,,suntem stapani asupra propriilor vieti si destine
Ipoteza mea punea problema pasivitatii oamenilor, din nou. Am insistat mai indirect tot pe aceasta problema, si nu pe cea a unei lumi ipotetice perfect echilibrate, desi eu am unele idei despre cum ar fi, pt ca vorba lui arpeges, o simtim in unele momente. Dar voi scrieti fragmente lungi fara aproape nici o cratima si pe ce subiect vreti voi. Eu eram intr-o pasa proasta, si baut aseara cand am scris asta, dar voi ce aveti ? Glumesc
Va puteti indeparta de subiect, dar mai intai la subiect!
Noi dezbatem teorii existentialiste din lipsa de ocupatie si fiindca fragmentele sunt lungi mai mancam din semnele de ortografie si din cratime,ni se face foame pe la jumate.Chiar daca am completat cu alte subiecte ideea de baza ramane aceeasi,natura umana
Nu la mancat cratime ma refeream, ci la exprimarea mai impersonala decat stilul blogului. (blog e prescurtare de la web log, log = jurnal). Repet, subiectul in jurul caruia ma invarteam eu e pasivitatea oamenilor, de acolo a pornit ideea cu ipoteza, nu de la vreo utopie. Nu ma deranjeaza sa discutam, dar eu am inceput discutia, si divagheaza cam mult.
Draga B, sa bei mai des ca ies textele misto.
In plus, cred ca te-ai luat de noi doar pentru ca am comentat atat de mult in timp ce tu dormeai. Alta data sa fii pe receptie. 
Pentru ca totusi sa facem pace, raspund la subiect. Pasivitatea este alegerea omului dezinteresat de “oferta” prezentului. Daca nu ai nicio tentatie si nicio amenintare, de ce sa-ti bati capul? Da, putem dezvolta aici subiecte precum sentimentul civic sau alta motivatie elevata dar in majoritate, omenirea actioneaza doar in baza unei viitoare recompense sau pentru aparare.
Iti da de gandit faptul ca in afara de om, nimeni nu se mai plictiseste pe planeta asta…
…deci practic mi-ai cam dat dreptate ca e nevoie de ceva mai mult ca sa trezesti simturile omului din somnul care ne defineste prezentul.
Raţiunea nu e doar excesiv de precauta. E latenta / inactiva / inexistenta.
Treaba aia cu “omul, singurul animal care se plictiseste” trebuie sa le-o spun neaparat “prietenilor” mei artificiali!
OK, o sa fac un mic sacrificiu si voi incerca sa golesc sticla de lichior
recompensa sau aparare?
N-am prea inteles ce-ai vrut sa spui, dar ultima propozitie imi da intr’adevar de gandit… Interesant!
De obicei ma bine-dispune, dar amestecasem niste licori si m-a atins ca prietenii mei cu care imi petrecusem ziua jucand poker, apoi biliard, sunt goi sau prefacuti… (modificare: a se citi superficiali) si am ramas cu sentimentul ca mai mult am murit decat am trait ziua… eram foarte, foarte trist.
Din nefericire, in legatura cu ceea ce ma deranjeaza la realitate nu stiu ce pot face de unul singur.. asa ca doar repet din cand in cand “vreau sa fac ceva” si nu fac nimic. Asta trebuie sa fie intriga care ma face sa abordez temele astea.