Folosim des expresia “prea mult strică”, dar, nu ştiu de ce, mai rar spunem despre ce e prea puţin că strică, deşi nu e mai puţin relevant. Interesant e că aceste două expresii pot fi folosite pentru a le da o idee celorlalţi despre măsura unor adevăruri personale, care nu ar putea fi estimată altfel.

Ce e “prea mult” şi cât înseamnă “prea puţin” decidem fiecare. Sau nu. Iniţial, ca măsură temporară, te bazezi pe altcineva pentru a lua decizii cu privire la unele lucruri ale căror “prea puţin” şi “prea mult” nu le-ai hotărât încă. Cum ar fi dogma creştină care spune să nu faci sex înainte de căsătorie. Având în vedere procentajul de cupluri care divorţează, probabil că nu e cel mai bun exemplu, părând un legământ care şi-a cam pierdut însemnătatea.

În acest exemplu, unii decidem că trupul e un templu, alţii că trupul are nevoi, că trupul se distrează odată cu sufletul sau că trupul iubeşte odată cu sufletul. Decizii de genul ăsta sunt cele care ne diferenţiază ca indivizi. Asta, dacă ai timp să te gândeşti la lucrul respectiv. De aici şi relativitatea lui “prea”. Nu există o definiţie nici pentru “mult”/”puţin”.

Unor lucruri mintea le dă atât de puţină importanţă, încât abstractizează şi aproximează până la absurd. M-am exprimat “bine”. Scriu “destul de mult”. Am citit “o cantitate apreciabilă”. Asta e ca atunci când eşti întrebat “ce faci?” dar ştii că e mai mult în semn de salut şi pur şi simplu dai din umeri şi clipeşti. Dar să apeşi pe un buton care e etichetat în chineză? Să-i laşi pe alţii să gândească pentru tine? Să nu ştii de ce nu te-ai despărţit încă de soţul violent? Să semnezi un acord fără să citeşti termenii? Să întinzi mâna, să apuci ţigara, să o aprinzi, doar pentru că s-a nimerit în faţa ochilor şi nu aveai plănuită altă ocupaţie?

Parcă e prea mult! Dar poate că mintea pur şi simplu îşi acordă un răgaz din când în când. Asta ar fi o explicaţie parţială pentru plictiseala ocazională, dar ar explica poate şi de ce unii cred toată viaţa în “fără raporturi sexuale înainte de căsătorie”. Se subînţelege “prima căsatorie”…

Asta nu înseamnă că bătrânii tribului nu te învaţă de bine, dar trebuie să conteşti la un moment dat ce-ţi spun, nu poti lua nimic de bun. Aşa cum afli mai întâi că Pământul nu e plan cum pare, ci sferic, apoi intr-o zi că forma sa sferică e de fapt puţin turtită… Căutăm confort şi siguranţă bazându-ne pe adevăruri absolute, dar percepţia ţi se mai schimbă, adevărul de astăzi nu va fi neapărat valabil şi mâine, d’apoi când te gândeşti ca mai e şi poimâine o zi…

Într-o lume în care nu poţi fi sigur de nimic, binele şi răul sunt concepte relative. Consecinţele nu trebuie ignorate, dar e un joc în care să participi e uneori la fel de distractiv şi satisfăcător ca a învinge. Altfel, ori cazi pradă haosului şi incertitudinii şi nu mai eşti sigur ce e bine şi ce e rău, ori acţionezi pe baza unor concepte pe care le-ai acceptat fără să încerci să le’nţelegi, şi atunci nici nu contează ce se întâmplă, n-ai cum să câştigi pentru că nu e jocul tău. Nu participi, nu rişti – nu câştigi. Nu poţi să gândeşti pe cont propriu doar parţial. Altfel o să ai probleme în a te identifica ca individ, în a te înţelege.

Atenţie la sensul cuvântului “suficient” aşa cum e folosit în clipul următor:

Like Be the first one who likes this post!